# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Invincibili
- Watashi

trimise de RaidenRaiden.

Acţionăm impulsiv, nu ne gandim la consecinţe
Vrem să-ndeplinim dorinţe, ce-ntimp o să se stingă
Şi tind să cred că de fapt totu' e simplu
Dar noi complicăm, şi complicăm, abandonând cu timpu'
E frig în suflet, căldura nu pătrunde
Ne-am creat ziduri de ură, şi le camuflăm cu-n zâmbet
Ne plângem, dar nu vrem să arătăm
Avem orgoliu şi ciudă asta-nseamnă să fii om
Nu ne-ajutăm, mai degrabă ne săpăm
Şi poftim la ce au alţii, nemulţumiţi de ce-avem noi
Nu vrem gunoi, dar asta devenim
Şi chiar dacă suntem conştienţi nu ne oprim
E trist, şi mai trist e că ne place, s-adunăm păcate şi să le-aruncăm altuia-n spate
Şi da, suntem luptători, dar ieşim în evidenţă pierzându-ne-n decor..

Totu'-i un joc, ai doar o viaţă

Şi nu ai nici un checkpoint să salveze vreo speranţă
Învaţă că şcoala nu e necesară
Nu te-nvaţă să iubeşti, să speri sau cum să încerci iară
E doar o boală, tratată doar de moarte
Se numeşte societate, aici toţi te-njunghie în spate
Şi poate, că toate nu-s cum spun
Dar am ales un drum, ce transformă totu'-n scrum
Nu fii nebun, fii mai bun cu restu'
Respectându-i pe ei, te respecţi pe tine
Iar dacă încasezi prea multe, gândeşte-te că vine
O zii în care vom primii ce ni se cuvine
După atâtea cuvinte pline de venin
Îmi dau seama c-am nevoie de un timp să îmi revin
Ştiu că totul e o încercare, dar ai grijă la test că viaţa nu ne dă doar palme.