Abandonat între ruine, văd cum pălesc zorii zilei
Şi constat, că-s apt să cad lat printre morminte
Cine, să mai simtă, când toţi sunt doar nesimţiţi
Grăbiţi s-abandoneze tot ce nu au reuşit
Încă mă simt slăbit, de parcă mi-am pierdut tot sângele
Şi zâmbetul e palid, mai inexistent ca lucifer
Că-s pudic la gândurile ce vor să mă sfârtece, şi ţipete de ură ce-mi calmează stările
Încă mă prinde noaptea, dimineaţa următoare
Întristată că-s pe ducă, îmi mai dă câteva palme
Cu speranţa că poate o să-mi revin.
Da' printre suspin, mai bag o doză de venin
Şi mă ţin să devin ce acum detest din plin
Întristat că tristeţea s-a-ntristat când m-a privit
Mă pun să dorm scârbit de oameni de oameni de nimic, ce m-ar da la schimb pentru un afurisit de splif.