M-a trezit sunetul de la sonerie-n
Miezul nopţii, cine morţii lui ar putea să fie?
Mă pregăteam să-i dau jet
Vecinului care nu haleşte MIC Check şi-ar vrea să dau mai incet.
N-aveam chef de scandal sau bătaie
Totuşi am deschis uşa ca să văd cine p***a mea e
Că nu vedeam bine-n lumina lunii ce inunda holul.
Bună seara Vlad, încântat, sunt Diavolul!.
Mi-a picat faţa.. De parcă nu-i de-ajuns panica de virus,
Banii care-s pe minus, şi-acu' şi-asta?!?!
Dar nenorocirile circulă tot timpul câte 3,
Normal, mi-am zis şi lui i-am zis: OK, zi ce vrei!.
Am auzit bucata cea nouă pe care-ai dat
Şi pe scurt, domnule Dobrescu, sunt impresionat!
Te ştiu de mult da' acu' mi-am dat seama,
Cu un pic de ajutor ai putea fi tata' lor, tu chiar ai zeama!.
Doar că, vezi, de unul singur e cale lungă
Hai, mergi cu mine şi-ţi promit c-o să-ti ajungă
Mana-n orice portofel, vocea-n fiecare timpan
Că banii-s ochii mei şi zvonurile-s limba-n.
Schimb am să-ţi dictez eu, ce să le zici pe piese.
Le vindem vise SF, şi ştii ce-o să urmeze?
Privind la viaţa lor, o sa simtă că au un gol
Şi-i păcălim că pot să-l umple cu ţigări, şi-alcool.
Sau orice se cere. Acum le dau frică la gram
Şi e best seller. Vezi la ştiri! vezi pe geam!
Io i-am zis: vere, mă bucur că nu-ţi sunt dator,
Nu-ţi mai lua merit pe ce şi-au făcut oamenii cu mâna lor şi.
N-am nevoie de idei, nu sunt fake.
Îmi scriu versurile singur, nu sunt Dre, nu sunt Drake
Deşi-am început de jos şi-am mai trecut pe-acolo,
Mi-am făcut şi trupa acolo şi-un plan să ne ridicăm precum Apollo.
Şi planu' merge. Oricine vrea să mă-mpiedice
Mai bine şi-ar şterge gura cu detergent.
Banii-s sigur că o să-i fac şi singur c-am mintea brici,
Mă f*t in ochii tăi aşa că vezi ce p***a mea zici!.
Ochii i-au luat foc ca din brichetă
Şi neştiind ce face a scos un microfon şi-a vrut să dăm un battle.
I-am dat cu-aliteraţii comparaţii şi metafore
Şi-n cel mai scurt timp i-am scos din cap toate harfele.
Ţi l-am făcut de juri că n-avea aer
Dacă mă-nţelegi ce vreau să spun i-am dat de furcă la fraier.
A dispărut cu coada-ntre picioare, eu ceream bis
Da' mi-a lăsat în urmă un bilet pe care era scris:.
Ne vedem în iad te-aştept acolo de ceva timp
Probabil ai crezut c'am rămas mut ca Charlie Chaplin
Ţeapă, o să revin ca să vă stric chefu' de party
Să zboare lilieci din sticla voastră de Baccardi.
Am dat din umeri şi-n lumina dimineţii am
Scris versurile de mai sus, ce acuma le ştii.
Săracu nu-i din zonă, cred ca încă n-a aflat
Că poţi să fii şi Dracu', tot nu eşti mai al dracu' decat Vlad.