# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Scumpa doama
- Vlad Dobrescu

trimise de Vrk_RainbowVrk_Rainbow.

Scumpă doamnă, vă scriu despre fiul dumneavoastră,
Pe care l-aţi scăpat din lanţ şi mă acuzaţi că-s
O influenţă proastă cu ce scot din condei,
Ce bine ar fi să fac o strofă-n care totu-i okay,
Şi la vreo două, trei zile după ce-am scris-o,
Toată lumea să se sucească după ce-am zis eu,
Da' nu-i aşa simplu, aş vrea să pot să-i schimb că şi-o ard trişti, şi
Traşi toţi la faţă parcă seamănă cu Cristi,
Şi nu vorbesc de INRI, salvatoru' omenirii,
Zic de Cristi Minculescu care-a fost solist la Iris,
Copilul dumneavoastră se dă smardoi pe net,
Înjură de pe smartphone-ul ce i l-aţi luat pe abonament,
Şi dacă-i zic că-mi bag p***-n numele tău,
Mi-o luaţi şi dumneavoastră-n nume de rău,
S-o lase mai uşor cu glumele, zău,
Că unele-i dăunează la sănătate ca lu' 2pac, ştiţi renumele său,
Şi-ar mai fi mult de spus, da' m-am gândit să fiu scurt,
Să nu ţin de treabă un adult că aveţi copil de crescut,
Sau poate credeţi c-o fi datoria mea, dar nu-i,
Fiindcă educaţia trebuie să i-o facă ai lui, scumpă doamnă.