Versuri Eu. vitreg
- Vitreg feat Underman

In sala aceea rece printre siluete albe cu priviri inerte
goluri metalice sparte in faianta de pe perete l-au adus pe lume in scansntenete neincete
imbratisat doar de sange si noapte,
instrumente medicale sterilizate ce i-au stat la cap ca jucarii inadecvate printre pansamente imprastiate
in activitate fiinta ce pana de curand i-a fost gazda,
renunta la speranta si-l abandoneaza cu non-salanta la intrarea unei camera de garda
si ea plange si blesteama fara un scop anume
acel pui de om venit gresit pe lume pe care nu vrea sa-l stie pe nume
dispare in parcul napadit de toamna se loveste in fuga de un cersetor,
"dati-mi si mie un banut doamna"
se leapada complet de acest context matern obosita
in prima zi de mama vitrega isi sterge apa de pe chip cu o batista in dreptul oglinzii, trista
in adapostul ce-a venit ce-l mic totul era special in afara de el
un inceput potrivnic sa-ti construiesti un caracter
cand mainile lui atingeau doar gratiile patului de otel
printre care privea mereu cum cei din jur il resping
si-n interiorul lui de copil senin
cerea putina dragoste dar primea doar venin in schimb
ganduri fragede incep sa adere la suprafata privirilor sale lipsite de putere
sugrumata cu tata cere,
cu maini palide prea putini abile traseaza lini colorate
pe-o coala mica de hartie
leganat singur pe-acorduri inperceptibile se gandeste
si-si repeta consecvent " cine sunt eu? eu sunt copilul vitreg "
bancile scoli pe randuri inferioare aglomerate culoare, singur in clase si curti
aceeasi constanta teroare, traseaza o linie pe hartie
speculand alte cateva zeci adunate, produc o imagine vie
si alte o mie se aduna intr-un sir a orelor ce nu-l mai stie
respingerea nu inceteaza sa-l mai conteste,
ce neincetat intentionat parca-l tine in teste

nu poate s-o conteste ca toata aceasta poveste nu-i mai produce greata
priveste in gol cand unii copii il lovesc peste fata, se ridica si pleaca
se intoarce si spune indiferent " cine sunt eu? eu sunt elevul vitreg "
se pierde in decorul gri refugiat intre necuvantatoare cei tin prietenii departe de intemperii
catre un loc unde poate admira cerul nu mai simte gerul
degajat de semeni lui ce nu-i seaman' nici decum
toti cei din jurul lui comunica cu el exceptand omul
are scuze si ideei pe A3, carti si muzica lui n-are nevoie de ei
are propria umbra ce-i tine de urat in labirinturile ideale
priveste in fata si sopteste acestui torent " cine sunt eu? eu sunt singur vitreg "
intr-o zi a plecat de acolo cu un rucsac in spate si vise cat stele
cu un cer fara de nori in noapte
incepe sa vada viata de pe locul din spate ale unui autobuz
isi indreapta atentia catre voi, se priveaza de auz
inghitit de cel mai mare oras cu straini colorati de indiferenta
dar a caror prezenta il ajuta treptat sa pratunda la esenta
aici timpul nu sta in loc pentru nimeni
grabit mai trece, este putin mai cald si totusi la fel de rece
multimea in preajma dar nu-i teama cu atatia in jurul lui,
poate fi mai putin singur precum un golan in-prejur
s-aseaza pe trotuar scoate o foaie de hartie, ezita putin
dar incepe sa faca ce stie mai bine
uneste o linie (? subcrean?) comanda un batalion de arta
sprijinit de beton urmarit de cei din jurul lui si inca cativa de pe balcon
arunca foaie dupa foaie in vantul bulevardului
straind cu mana pe lucrari si incet din dreptul lui
pentru prima data cineva-i atent si o voce printre siluete il intreaba lent :
"cine esti tu? eu sunt artistul vitreg "