# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Laus puero – laudă copilului
- Victor Hugo

trimise de AuroraAurora.

(fragment).

IX.

Copilul parcă-n vraja-i mă ţine. N-am ce face!
Doar nevinovăţie în jurul meu îmi place;
Copilu-i aur! Omul e însă plumb şi-aramă
Îmi este drag Astyanax şi-ntreb de bună seamă
Pe Hector: Te-ai jertfit tu destul la Troia oare?
Un cer senin sunt. Totuşi port şi vreo fulgerare.
Flux şi reflux la mine sunt zambet şi mânii
Nu ştiu de nimeni, fie că gura-mi ar zâmbi
Sau, ca un tunet, glasu-mi în spaţiu se cufundă.
Un suflet am cu aştrii pe bolta lui profundă
În inimă, hotare nu am şi nu-mi ştiu nici
Vr-un loc să nu vibreze de dragul celor mici
Şi al celor slabi ce sprijin cerşesc în sărăcie.
De sunt nebun, mi-e locul printre nebuni şi mie.
Nu pot răbda ca raza pornind din cer acum
Spre oameni, să se-oprească la jumătate drum.
Nu-mi place adevărul să mi-l măsor cu cotul.

Vreau steaua cum se vede şi râsul sincer, totul.
Bătrân, vă văd cum treceţi. Dar, trist sau zâmbitor
Sunt veacul ce domină momentul trecător.
Orice-ţi găsi de lucru, ce poate îmi cuvine
Şi e şi pe măsura unui bunic ca mine,
Vi-l fac, chiar dacă unii-l cred bun, iar alţii nu!
M-au luat biruitorii cu ei, de mult! Şi-acu
Mă-năbuş. Biruinţa, cât e de nemiloasă!
Cum am fugit! O stâncă, o plajă nisipoasă
Blând mă primiră. Moartea mă-ntâmpină: - Proscris,
Bine-ai venit! Şi-un zâmbet văzui lucind deschis.
În mine-n conştiinţa ce-şi trimitea solia.
De-atunci iubesc copiii, iubind copilăria
Cu tot ce are într-însa mai bun decât am eu.
Copilul e iubire şi-ncredere mereu
Şi-i singura fiinţă-n viaţa sumbră, care,
Necunoscând ce-i pizma, e mic şi totuşi mare!