# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Ioana la-ntuneric e pusă şi la post...
- Victor Hugo

trimise de AuroraAurora.

Ioana la-ntuneric e pusă şi la post
Căci nu ştiu ce făcuse. Iar eu, fără de rost
M-am dus să văd proscrisa cum sta la cotineaţă
Şi-i strecurai, în umbră, borcanul cu dulceaţă.
Nelegiuire mare. Toţi dimprejurul meu
Ce stau veghind la paza moralei tot mereu
S-au încruntat, când Ioana îmi spuse fără preget:
- N-am să mai vâr de-acuma în nasu-mi nici un deget;
Nici n-am să-ndemn pisicul să zgârie-altă dată –
Ce-au mai ţipat! – Ea ştie cât e de alintată
De dumneata. Te ştie cât eşti de slab şi moale!
Când lumea-i supărată pe ea, cum râzi matale!
Nu merge-n felul ăsta. Mereu şi pururi, iară,
Te-amesteci. Ca s-o creştem aşa, e o povară.
N-ascultă de nimica. – Am înţeles că-s ţapul
Ispăşitor şi paşnic, îmi înclinai deci capul
Zicând: - Nu am nimica să vă răspund. Aşa-i!
Popoarele cu-asemeni îngăduinţe, vai
Sortite sunt pieirii. O ştie orişicine.
Puneţi-mă de-aceea la post, ah! şi pe mine.
- Ai să fii pus! – Ioana din colţu-ntunecat
Şopti, venind aproape, cu glas catifelat
Nălţându-şi ochii galeşi şi dulci, plini de viaţă:
- Bunicule, n-ai grijă! Am să-ţi aduc dulceaţă!