Vasile Mic.
Ca un perete-al lumii.
Cu glasu 'nalt ca un perete-al lumii,
Pe o corabie de fildeş coborând târziu,
Cu-n fluviu atârnând secera lunii
Ducîndu-se numai.. luceferii îl ştiu..
Constructor, el, de lumi, printr-un pustiu,
Mereu în ochii-i albi luminile de trezvii
Îl mângâiau?.. atîta ştiu
Că El e dus de-o vreme la cules de vii.
Chiar neştiind, durerea-n neuitare îl ducea
Înspre un veac din nu ştiu care clipă
Şi-n juru-i doar atomul, apa grea
Parcă voiau ceva să-i zică.
Dar vinul se preface-n veac
Şi mîinilor lui ostenite
"Stări tranzitive" li se-aduc de leac
De-un cîntăreţ din lumi şoptite..