Ix - ah, palidele umbre pe albele perdele - versuri Stefan Petică | Versuri.ro
Ix - ah, palidele umbre pe albele perdele - versuri Stefan Petică | Versuri.ro
spacer
spacer
spacer
Spacer
  Versuri >> S >> ST >> Stefan Petică >> Ix - ah, palidele umbre pe albele perdele
Urmăreşte artist

Versuri Stefan Petică - Ix - ah, palidele umbre pe albele perdele

trimise de LeliaLelia.

Ah, palidele umbre pe albele perdele:
Icoane de madone uitate-n mănăstiri,
Parfumuri adormite în file de psaltiri,
Ce trist le port în suflet în nopţi adânci şi grele!

Acorduri murmurate de negre pianine
Atinse-ncet şi dulce de mâini ce-au tresărit,
Sub visul care, palid, o clipă-a răsărit,
Sunt lacrimi neştiute-n tainice suspine.

O mână diafană ce lunecă pe clape
Trezind din somn de veacuri dulci visuri de mormânt
E tot minunea veche mai sus de orice cânt,
Iar ochii par o mare de-adânci şi triste ape.

Şi lampa ce veghează! Albastra ei lumină
Căzând pe frunţi plecate sub caldul vis tăcut
Vesteşte vechea pace senină din trecut
Ca ruga ce se-nalţă în seri de lună plină.

Afară e-ntuneric. Încet mărunta bură
Din cerul greu ca plumbul se cerne amorţiu
Iar noaptea e ca moartea pe sufletul pustiu
Şi eu mă duc 'nainte pierdut în ceaţa sură.




Spacer
Spacer  Caută    cu Google direct


 Traducere automată



Autentificare
Close 


  spacer
Versiunea mobilă | RSS | Arhivă stiri | Arhivă cereri | Parteneri media | Resurse | Condiții de utilizare | Politica de confidentialitate | Contact
 
 

#   a   b   c   d   e   f   g   h   i   j   k   l   m   n   o   p   q   r   s   t   u   v   w   x   y   z