Sunt prada unei boli ce nu mă lasă
nici să trăiesc şi nici să mor. Cu-o sfântă
aprindere, potrivnic-amoroasă,
cu duhul Tău mă iau mereu la trântă.
Te voi învinge? Bucuria unei
izbânzi m-ar arunca în disperare:
sunt ca un pin pe marginea lagunei
cu rădăcina-n luturi mult prea rare.
Ai să mă birui? N-o să mă condamne
triumful Tău netulburat, căci ora
judeţului va bate-n mine, Doamne,
cu limba moartă vine tuturora ….
Osânda noastră, cea din haos dată,
e să pierim sau să-nviem de-odată.