# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Iubire
- Specii feat Petra Acker

trimise de TevadalbnegruTevadalbnegru.

*Strofa I – _Dragon AK47_ :*.

Am nevoie de iubire,
Ai nevoie de iubire,
Sentimentul de bine, pentru oricine.
Iubirea de mamă, iubirea de ţară,
Iubire pentru toată lumea care mă-nconjoară!
Iubire peste eros, iubire peste ego
Iubire de aproape, să-mi fii ca un frate.
Sufletul îţi moare fără sensibilitate,
Lipsa iubirii înseamnă moarte,
Lipsa iubirii e răutate,
Nu-i lăsa să te lase fără seninătate!
Ai nevoie de feeling,
Am nevoie de feeling.
Adică de simţire şi căldură în trăire.
Condamnaţi la fericire şi la nemurire,
Peste fire, la dumnezeire şi la bucurie,
Fără pervertire ca-n copilărie şi la veselie,
Simte dragostea vie!.

*Refren – _Petra Acker_ :*.

O altă lume ce,
Ar vrea să fie,
Un soi de univers,
Cu tot ce crezi.

Chiar ceea ce a fost,
Şi nu mai este,
Atunci când te trezeşti,
Vezi tu, o să iubeşti.

*Strofa II – _Chimie_ :*.

De ce să ne lovim? ,
Nu ştii puterea din care provin.

De ce nu putem oare să vorbim?
Tu (incomprensibil) nu putem oare să oprim?
De ce să ne lovim?
De ce încontinuu să-l oprim?
Vreau să fiu liber ca un copil,
În? mi se pare?
Vreau să dau în numele tău.
Întunericul ne trage-napoi.
Ne-am tatuat numele tău,
Ai fost întotdeauna cu noi.
Pe partitură sunt??
Ai fost cu mine când am băgat fără măsură.
Ai fost cu mine atunci când am mai dat o tură.
Când am stat cu băieţi pe bordură.
Poa' să fie soare, lună, furtună.
Maidanezi şi cianură,
Încălzire globală, căldură nebună,
Nu contează, dragostea e bună!
E bună da, e bună cu noi,
Dragostea e bună cu noi,
Bună cu mine sunt bun cu ea,
Mă trezesc şi mă culc cu ea.

*Refren – _Petra Acker_ :*.

O altă lume ce,
Ar vrea să fie,
Un soi de univers,
Cu tot ce crezi.

Chiar ceea ce a fost,
Şi nu mai este,
Atunci când te trezeşti,
Vezi tu, o să iubeşti.


Mai multe versuri Specii >>