# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Abia atunci de sorin cerin
- Sorin Cerin

trimise de DanaDana.

Atunci,
când Fiinţa,
va trece-n Nefiinţă,
şi Moartea,
îşi va primi Zorii Simţămintelor mele,
înveşmântaţi,
cu Respiraţiile Cuvintelor,
ce m-au purtat pe aripile Poeziei,
din care Sufletul şi-a clădit,
Ferestre de Lumină,
care m-au înălţat cu mult,
deasupra acestei Lumi,
a Iluziilor Vieţii şi Morţii, ..

Atunci,
când Steaua Iubirii,
nu-mi va mai aparţine,
şi nici măcar Stelele Căzătoare,
ale Viselor de până acum, ..

Atunci,
când Inimile Sentimentelor tale,
vor fi pagini uitate,
şi vor zace undeva rupte,
pătate de ploile Indiferenţei,
mototolite de paşii grei,
ai Zilelor Singurătăţii, ..

Atunci,
cînd trupul Zâmbetului tău,
va fi aruncat pe la colţurile pustii,
ale Nefiinţei,
de unde Nimeni,
nu va veni să îl ridice vreodată,
pentru a-i sufla în el Viaţă,
nici măcar Non-Sensurile Existenţei, ..

Atunci,
când Sentimentele vor cădea adânc,
din Inimile Speranţelor,
ce-au ars atât de mult pentru noi,
încât ne-au transformat,
întregul Prezent într-o Cenuşă,
care nu ne mai poate spune Nimic, ..

Atunci,
când Sufletele Cuvintelor,
pe care nu ni le vom mai adresa vreodată,
vor dispare odată cu noi,
în Întunericul descompus al Obişnuinţei,
din care Moartea şi-a clădit,
un adevărat regat al Indiferenţei, ..

Atunci,
când din trupul Cerului unei Priviri,
nu ne vom mai clădi catedrale,
cu Aripi de Vise,
unde Sfinţii şi Icoanele,
propriei noastre Iubiri,

să poată zbura cu ele,
dincolo de noi înşine,
învingând toate limitele acestei Lumi, ..

Atunci,
când din toată imensitatea Universului,
nu vei culege decât Compromisul,
pe care îl vei face,
cu Deşertăciunea acestei Lumi..

Atunci,
când vei observa,
în fiecare Floare de Adevăr,
pe care ţi-am dăruit-o vreodată,
doar Absurdul,
şi vei decide că merită smulsă,
din ţărâna uscată a Iubirii,
care se sfarmă zdarnic,
în pumnii Ridurilor adânci,
ale Nepăsării, ..

Atunci,
când nu te vor mai interesa,
nici buchetele de Clipe ofilite,
păstrate în vazele ciobite ale Amintirilor,
ale căror Ochi de Cer au secat,
pentru a nu mai privi în zadar,
Oceanul de Frământări,
ale cărui valuri,
spală tălpile Regretelor,
umezindu-le cu Inimile înlăcrimate,
ale aceloraşi Stele Căzătoare,
faţă de care simţeam,
undeva-cândva o Teamă,
că ar putea fi ale noastre,
care nici ea nu mai există,
acum, ..

Atunci,
când vei decide,
că totul este zadarnic,
chiar şi Adevărul,
care ne-a părăsit,
odată cu roua Zorilor fierbinţi,
din Simţămintele,
acum descompuse,
ale unei Nemărginiri, ..

Atunci,
când pe faţa Lacrimii tale,
nu se va mai prelinge Sufletul meu,
când obrajii Amintirii,
vor fi acoperiţi,
de praful Clipelor Uitării,
ce par a fi stins mai demult,
decât Vremea,
Steaua,
care credeai că arde pentru noi, ..

Abia,
Atunci,
să ştii că am murit.