# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Toamna refugiaţilor
- Simion Felix Martian

trimise de Nelu MartianNelu Martian.

Nicicând n-au plâns atâtea frunze triste
Sub cerul unui singur anotimp,
Nicicând scenarii sumbre, alarmiste,
N-au dat atâtea drame-n contratimp.
Au explodat şi Sirii şi Irakuri
În sutele de mii de umbre vii,
În vieţile pitite în rucsacuri,
În filele fierbinţi de tragedii.
S-au ghemuit supuse frontiere
În calea uriaşului puhoi,
Şi două lumi privindu-se-n tăcere
Stau încă rezemate-n "voi" şi "noi".
Confuzia e mare, este ceaţă,
Şi, licărind în beznă, ne-ntrebăm:
Să îi primim cum dragostea ne-nvaţă
Sau creştinismul să ni-l apărăm?
E mult prea mare semnul de-ntrebare
Şi întunericul mult prea vârtos:
Este pericol de islamizare,
Sau şansa de-a-L primi ei pe Christos?
Dă-ne lumina Ta din ceruri, Doamne,
Asupra vieţii-acestor desţăraţi,
Care-au încins cuptoru-acestei toamne:
Ne sunt duşmani sau, totuşi, suntem fraţi?
Noi ştim că loc e pentru toţi în lume
Şi am putea convieţui cu ei,
Dar am dori ca sfântului Tău Nume
Să I se-aducă slavă şi-n moschei.