Versuri Înstrăinare
- Silvia Rîşnoveanu

ÎNSTRĂINARE
(Sonet).

De dorul meu se sting cireşi în floare,
Când umbra lor în ochii tăi se-nchină
Se-aud chemări din orice rădăcină,
Din orice ram. Ce-albastră-nstrăinare!.

Adâncul tău ca un ocean suspină,
Ah, cum te dor, eu, dulcea ta uitare!
Ce pot să fac? Sub paşi, ca o-ntrebare,
Mi-ai pus cărări de zeci de ani lumină.

Bat clopotele-a vară.. în grădină
Şi-n ochii mei se-anunţă zi senină.
Pe sub retină, tăinuind izvoare,
În ochii tăi se-ntorc cireşe-amare,
Cu rotunjimea lor de lună plină.

Şi totuşi, ce albastră-nstrăinare!.

Geestacht, 05. 07. 2021