El Nino:.
Eram lucid când pluteam şi visam la succes
Într-un vis nebun de obicei rătăcesc
Levitez, tu mă vezi într-o poză zâmbind
Trece timp, doar în oglindă mă schimb.
Samurai:.
Nu m-am născut s-ajung pământ, nu-i treabă sigură
La fiecare rând nu mă opresc, mai pun o virgulă,
Ştiu că-i un vis lucid şi mă afund mai mult dacă m-agit
Ştiu că am desluşit prea puţin din cât mi-am promis
Ştiu c-am fost ispitit să stau şi să vând din timp
Gândeşte-te dacă făceam măcar câte un pic
Cred c-obţineam înzecit, poate şi mai mult
Da' mereu am avut de toate, frate, mi-au ajuns
Mereu ţinteam sus, da' ştiu că m-am lăsat dus mult
Şi acum poate tre' să plătesc că pe un împrumut
Eu ştiu ce sunt şi o să fie până când pun punct
Ştii că nu-s unu' la o mie, eu n-o să fiu tu
Nu mi-am dat sufletu', l-am lăsat în dulap
Şi am mai început unu şi i se rupe că îl plăci sau nu
Ceilalţi s-au dus şi se bazează pe mine să spun
Rămas în transă, ştii că-mi place să văd alte lumi
Îţi aminteşti când ne-am văzut, eram doar un puşti
Îmi tot ziceai că o să-mi treacă, mă priveai de sus
Timpul s-a scurs şi le-a aranjat pe rând
Mi-a zis că-s bun şi mi-a dat fix cât i-am cerut
Sângele se umflă în gât când arunc gloanţe din plămâni
Trag tare cu dinţii acum pentru onoare, vă răzbun
Fraţi la început de drum, veteranii care v-aţi pierdut
Eu sunt profu' vostru de transă, o să vă îndrum.
El Nino:.
Eram lucid când pluteam şi visam la succes
Într-un vis nebun de obicei rătăcesc
Levitez, tu mă vezi într-o poză zâmbind
Trece timp, doar în oglindă mă schimb.
Samurai:.
Încerc să strâng, da' misiunea mea e mai presus
El m-a ales să dau sigur, nu vrea să mă vând
Îţi mulţumesc, Tată, pentru apă, pentru pământ
Da-n lumea creată de mine nu există trup
Şi eu rezist oricum, ştiu că-i un vis nebun
Da' am momente în care totu' mi se pare o glumă
Visez la o lume mai bună că să cresc un prunc
Că n-aş vrea să o vadă p-asta în care trăim acum
Aprind şi levitez, nu-mi dau seama dacă visez sau nu
Pune placa de la început că sunt nesătul
Nu caut aprobări, nu-mi place s-adun semnături
Da-mi place când vine zâmbind să-i semnez pe cur
Viaţa mea în partituri, linia întâi din Sud
Mă ia deodată şi mă poartă prin necunoscut
N-am timp să stau, ştiu că tre' să fac puţin mai mult
Da-n visul ăsta ştiu că timpul nu există oricum
Mai trag un fum şi plutesc, şi privesc tăcut
Dau o tură de univers, mă opresc pe luni
Mai scriu un vers, ochii peste cap, sunt scrum
Lasama-n lumea mea, degeaba tragi de mine rupt.
El Nino:.
Eram lucid când pluteam şi visam la succes
Într-un vis nebun de obicei rătăcesc
Levitez, tu mă vezi într-o poză zâmbind
Trece timp, doar în oglindă mă schimb