[Strofa 1]
(Zona) Probabil voi fi pedepsit mult pentru tot ce am făcut,
Am sperat c-am să mă îndrept, chiar nu mai este mult,
Mă rog pentru duşmanii mei, acum doar Dumnezeu poate să-i mai salveze,
M-au făcut să sufăr, am să-i fac să sângereze,
Eu vreau să mă descurc, să nu mă-ncurc,
Până mă duc, după ce plec, se va vorbi doar la trecut,
Însă pân-atunci vreau să meargă totu'-n jurul meu,
Spune-mi, m-auzi tu-acuma, Doamne, mi-este foarte greu.
(Tigaie) Ca băiat trebuie să fiu dur şi să mă zbat,
Fiindcă nu mai e nimeni care să-mi spună ce să fac,
Simţi că te sufoci când vezi atâţia bulangii,
Care mai de care mai hoţi şi nu-i suporţi.
(Chucho) Ce vrei să faci cu viaţa ta, te priveşte,
Pe mine n-ai să mă vezi vreodată să-i cer de la cineva ceva,
E greu, dar nu mă plâng, dacă stau aşa îmi iau alţii faţa,
E şi mai greu, nimeni nu ţine cu mine,
Mi-e milă de tine dar rămân derbedeu.
[Refren: Chucho]
E din ce în ce mai greu, dar ce vrei să fac, dar ce vrei să zic?
Niciodată nu dăm în spate, pe noi nu ne răpune nimic.

[Strofa 2]
(Chucho) Uite cum vine Chucho, din start spun acum,
Este anul meu pe faţă se vede clar şi de la distanţă,
Dar pot să mă ridic, am caracter,
N-o fac de două ori la fel,
E bine dacă pot să mă menţin,
Fiindcă unul ca mine nu poa' să fie clonat,
Dinero vreau, vreau, vreau, vreau,
Şi dacă vreau beau, dacă vreau fumez,
Şi dacă vreau să fac ceva,
Nimeni nu-mi spune s-o fac aşa,
Urăsc mediocritatea,
Dacă ţi-e greu, de ce nu te lupţi?
Oamenii ca tine au fost şi vor rămâne mărunţi.
(Tigaie) Ca voi, laşilor, sunt mulţi cei care îmi inspiră greaţă,
Loviţi numai pe la spate, niciodată pe faţă,
Dar hai mai de-oparte s-o dăm parte-n parte,
Să vedem care pe care, pe pumnul meu scrie valoare.
(Zona) Eu tot ce vreau e să iau fără să dau,
Vreau toţi banii voştri pe care am să-i beau,
Am încercat să înţeleg de ce nu-ţi place,
Mă vezi acolo sus în top şi ştii bine că n-ai ce face.
[Refren: Chucho]
E din ce în ce mai greu, dar ce vrei să fac, dar ce vrei să zic?
Niciodată nu dăm în spate, pe noi nu ne răpune nimic.
E din ce în ce mai greu, dar ce vrei să fac, dar ce vrei să zic?
Niciodată nu dăm în spate, pe noi nu ne răpune nimic.
E din ce în ce mai greu, dar ce vrei să fac, dar ce vrei să zic?
Niciodată nu dăm în spate, pe noi nu ne răpune nimic.
E din ce în ce mai greu, dar ce vrei să fac, dar ce vrei să zic?
Niciodată nu dăm în spate, pe noi nu ne răpune nimic.
[Strofa 3]
(Zona) Mai bine decât oricine ştii bine acum revin,
Sunt Zonă, băiatul cu buzunarul plin,
E puţin ireal şi nimeni nu înţelege,
Royală Mare s-a întors să impună o nouă lege.
(Chucho) Sigur ai s-o faci dacă nu mă placi,
Te întrebi de ce nu mai eşti atent la ce zic,
Dar nu-mi tocesc gura la infinit,
Eu pot să-ţi explic dar nu vreau,
Nimic nu dau de la mine,
Pentru că nici alţii nu-mi dau mie,
Şi atunci îmi trăiesc viaţa cum vreau eu,
Cu credinţa-n Dumnezeu.
(Tigaie) Nici măcar nu mă ştii dar vorbeşti prostii,
Acuma trebuie să afli de la mine ce să fii,
Asta-i pentru cei care fac rap,
Şi din gură nu tac,
Dupa ce că e greu să te ridici, atâta tot,
Mai sunt şi unii care comentează, dar îi sparg la bot
Ca s-ajungi să fii recunoscut ca cel mai bun şi mare,
Trebuie să ţinteşti cuiva câteva milioane-n buzunare,
Altfel poţi să zici "Somn uşor şi la culcare!".