# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Releveu - veneai în martie (diacritice)
- Releveu

trimise de DanielDaniel.

Era de ajuns să vii ca să topeşti zăpada
Era de ajuns să fii ca să-nflorească strada
Era de ajuns să plângi, umpleai lacuri adânci
Era de ajuns s-ajungi, s-aduci soare pe stânci
Era de ajuns un zâmbet s-aduci lumina-n case
Era de ajuns un tunet să sară praf din ştrase
Un fulger de-al tău era de ajuns să lumineze stele
Era de ajuns să-mi pară rău ca să mă-nveseleşti cu ele
Plecai în mai, veneai în martie, mă-ndrăgosteam şi gata.
Caştigai cu fluturii-n război, chiar de venea armata
Era de ajuns o floare să ştiu că eşti deja aici
Priveam la stele căzătoare, era de ajuns să mă ridici
Pe vremea când veneai la timp, era de ajuns să-mi dai de ştire
Pierdeam nopţi în regine, ascundeam zile-n zambile
Era de ajuns să vrei, veneai pân' la sfârşitul serii
Şi mă-nveleai în flori de tei, era de ajuns să merit.

Azi am văzut primăvara.
Stătea ascunsă sub jacheta unei domnişoare uşor debusolată
Zâmbea timid ştiind că ţine la piept fluturi viteji,
care urmează să intre-n război cu norii

Mergea lent, mândră şi vitează
Printre maşinile care treceau cu viteză..

Azi nu mai vii la timp, păsări rămân departe
Izvoarele-ţi plâng chipul, fluturii-ţi sunt ucişi de ape
Degeaba dăm timpul înapoi şi ora înainte
Nu mai topeşti zăpada, laşi stâncile umbrite
Şi nici zăpadă nu mai e, şi nici miros de tei
Azi stai puţin şi pleci, azi nu mai înfloreşti alei
Nu mai vii cu vânt care să-mi şifoneze cartea
Azi realizez visând, amanta timpului e moartea.
Stelele s-au ascuns în nori şi soarele-n amurg
Azi fulgerul ţi-e fad şi tunetul ţi-e surd
Caut leacuri în lacuri seci că râuri nu mai curg
Azi îmi iau parfum din frunze că florile n-ajung
Azi parcă nu te mai trăiesc, azi parcă sunt doar viu
Nu-mi mai vine să pierd nopţi că azi nu te mai ştiu
Azi toţi te strică, azi nu te mai descriu
De azi o să te uit, de azi nu te mai scriu..

Primăvara
E mezina familiei
E mândră mereu, mereu miroase frumos
şi.
Mereu se joacă de-a dragostea.