Versuri Iona
- Psihotrop

Publicată în 1968,
Iona e diferită de restu'.
Parabolă dramatică, are-un singur personaj,
E scrisă de Marin Sorescu.
Se inspiră din mitul biblic al lui Iona.
Are motive acvatice cu tona.
Aparţine genului dramatic, ca specie-i monodramă,
Temele-s singurătatea şi condiţia umană
Din perspectiva filosofiilor lui Camus,
Sartre, Heidegger şi Nietzche.
Omul este prizonier
Într-o succesiune de spaţii închise
Întruchipate de burţile peştilor
Evadarea fiind intrarea în spaţiul interior..
Adică sinuciderea,
Dar n-o încerca, fiindcă e rea!
Ca şi compoziţie-i o monodramă-n patru acte.
E construită pe un monolog adresat, frate.
Reflectând disperarea lui Iona
Provocată de singurătate.

.. patru tablouri..
.. patru tablouri..
.. patru tablouri..
.. patru tablouri..

Ni se prezintă în primul tablou
Dorinţa personajului de a auzi ecoul
În momentul în care îşi strigă propriul nume:
(Ionaaaaaaaaa!) Treaba asta e pe bune.
Aflat pe-o mare bogată, e-un pescar fără noroc.
Pescuieşte în acvariu arucând peştii-n năvod,
Acvariul fiind din sfera existenţei limitate,
Libertatea peştilor lui fiind o falsă libertate.
Iona are sentimentul rătăcirii,
Al incapacităţii de-a-şi schimba propriul destin
Şi e obligat să-şi accepte soarta.
.. Ştiu, sună meschin.
La finalul tabloului este înghiţit
De un peşte uriaş, pe-a cărui gură a stat.
Aici se identifică motivul vânătorului
Care devine vânat.
Semnificaţia faptului că Iona e înghiţit
E că peştele cel mare îl înghite pe cel mic.
.. aşa se întâmplă şi-n lume, nu-i diferit:

Peştele cel mare îl înghite pe cel mic.

.. peştele cel mare îl înghite pe cel mic..
.. peştele cel mare îl înghite pe cel mic..
.. peştele cel mare îl înghite pe cel mic..

În al doilea tablou, Iona e în burta de peşte.
Supravieţuieşte prin a vorbi singur. Găseşte
un cuţit, taie, dar ciclic e destinul
Şi ajunge-n burta altui peşte, care-l înghiţise pe primul.
În al treilea tablou,
Iona meditează şi apare un nou
Motiv literar, adică dorinţa reîntrupării,
Generata de puternicul sentiment al ratării
Acestei vieţi. Citez: "Mai naşte-mă o dată
Naşte-mă mereu! Ne scapă mereu câte ceva-n viaţă,
De aceea trebuie să ne naştem mereu."
Încheiat citatul. Uau, e greu..
În al patrulea tablou, Iona e îmbătrânit,
Găseşte uscatul, dar nu se simte fericit.
Rămâne singur, fără speranţă. Voi cita:
"Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate învia."
Constată că drumul său a fost greşit,
Eliberarea tre' să-nceapă cu regăsirea de sine,
Prin evadarea din propriul destin..
Şi se sinucide.
"Răzbim noi cumva la lumina."
Această alegere fiind un nou inceput.
Pentru Iona, moartea e un prag simbolic,
Nu e un sfârşit, e-un nou capăt de drum.

Gestul final nu e nici suicid, nici lasitate
Ci e eroul ajuns la un alt grad de libertate
Şi un nivel înalt luat de conştiinţa sa
Încat poate dispune de ce înseamna fiinţa sa.
Iona devine omul dintodeauna
Care-şi înţelege existenţa din pântecul peştelui,
Ca o existenţă de tip absurd din care
Mereu încearcă să iasă.. pace lui!