Ce ești, neică, supărat
Dacă de mine ți-e drag,
Vino, neicuță, sub tei
Dacă ți-s dragi ochii mei,
Vino, neicuță-n vâlcea
Dacă-ți place gura mea.
Dacă-ți place cum muncesc
Vino ca să te iubesc,
Dacă-ți place cum mă port
Vino la mine de tot,
Vino, neică, pe uliță
Dacă-ți place-a mea guriță.
Eu cu dragoste muncesc
Și la tine mă gândesc,
Iar lumea vorbește-n sat
Că-s bună de măritat,
Poate neicuță-ntr-o zi
Ai veni și mi-ai vorbi
De măritat și de casă
S-avem o viață frumoasă.