# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Privelisti
- Ovidiu Scridon

trimise de DonwriteDonwrite.

Ce-a rămas în urma ei?
Parfumul ostenit de vreme;
Stropi de lumini, foste scîntei
Timpul ce-i dus ar vrea să-l cheme.

Gîndu-mi ascuns chipul îi poartă
Scrumul de azi ce-a fost iubire,
Clipa de ieri, chiar dacă-i moartă,
E încă vie-n amintire.

Urme de paşi ce-aveau pereche
Se-ascund în cercuri despletite-n dungi,
Îmbrăţişarea-mi pare tot mai veche,
Iar nopţile-mi par tot mai lungi.

Şi toate rugăminţile-n convoi
Nu se-nţeleg prea clar s-o ceară;
N-o va aduce înapoi
Nici zgomotul meu din chitară.

Vis îndrăzneţ pierdut în umbră,
Lacrimi ce zac în ochii mei,
Privelişti prin perdeaua sumbră
E ce-a rămas în urma ei.