# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri La bunica
- Noaptea Tarziu feat Aiyana

trimise de Alex5995Alex5995,
au contribuit şi Maria Eduarda & Diana Elena.

Astăzi draga mea, e o zi specială
Mergem în vacanţă, la bunica la ţară
Mergem zece ore prin pustietate
Până nu mai e urmă de civilizaţie-n spate
Şi dacă undeva pe drum o să parcăm maşina
Nu dragă, n-am ajuns, mi s-a terminat benzina
Mai mergem la pas vreo trei ore jumate
Până vezi o casă mare, a noastră e aia din spate
Ridici privirea sus şi o să vezi drapelu"
Acolo şade-n taină nenea colonelu"
Ce face toată ziua, cine naiba ştie?
Nu scoate două vorbe de când a fost în puşcărie
Dar nu te speria, avem şi magazin
Până ajungem la el facem foarte puţin
Cum ieşi din curte faci la stânga, vreo zece metri
Ş-apoi în linie dreaptă încă şase kilometri

Ce frumoasă este viaţa
Pe la sate dimineaţa
Nici nu s-a crăpat de zi
Şi ne cântă cocoşii

Oooo
Mi-ai promis vacanţă-n State
Şi uite-mă-n pustietate
Una spui şi alta faci

Mă umpli toată de draci
Of of

Mulge vaca! (x2)

Afară e furtună şi curentu" s-a luat
Tu plângi de două zile întruna că pe Facebook n-ai intrat
Acum nu mai zâmbeşti, nu te mai hihihi
De când ţi-am spus că bunica nu are Wifi
Şi de când am venit te plângi că vrei la baie
Dar să ştii draga mea, n-avem toaleta în odaie
Spuneai că vrei vacanţă, să mergi cât mai departe
Ai spus un t mai moale şi eu am înţeles că vrei la sate

Ce frumoasă este viaţa
Pe la sate dimineaţa
Nici nu s-a crăpat de zi
Şi ne cântă cocosii
Mi-ai promis vacanţă-n State
Şi uite-mă-n pustietate
Una spui şi alta faci
Mă umpli toată de draci
Of of

Of of
(Pe la sate dimineaţa)
Mi-ai promis vacanţă-n State
Şi uite-mă-n pustietate
Una spui şi alta faci
Mă umpli toată de draci
Of of