# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Elegia a zecea
- Nichita Stănescu

Sunt.

Sunt bolnav. Ma doare o rana
calcata-n copite de cai fugind.
Invizibilul organ,
cel fara nume fiind,
neauzul, nevazul,
nemirosul, negustul, nepipaitul
cel dintre ochi si timpan,
cel dintre deget si limba, -
cu seara mi-a disparut simultan.
Vine vederea, mai intii, apoi pauza,
nu exista ochi pentru ce vine;
vine mirosul, apoi liniste,
nu exista nari pentru ce vine;
apoi gustul, vibratia umeda,
apoi iarasi lipsa,
apoi timpanele pentru lenesele
miscari de eclipsa;
apoi pipaitul, mingiiatul, alunecare
pe o ondula intinsa,
iarna-nhetata-a miscarilor
mereu cu suprafata ninsa.
Dar eu sunt bolnav. Sunt bolnav
de ceva intre auz si vedere,
de un fel de ochi, un fel de ureche
neinventata de ere.
Trupul ramura fara frunze,
trupul cerbos
rarindu-se-n spatiul liber
dupa legile numai de os,
neaparate mi-a lasat
suave organele sferei
intre vaz si auz, intre gust si miros
intinzind ziduri ale tacerii.
Sunt bolnav de zid, de zid darimat
de ochi-timpan, de papila-mirositoare.
M-au calcat aerian
abstractele animale,
fugind speriate de abstracti vinatori

speriati de o foame abstracta,
burtile lor tipind i-au stirnit
dintr-o foame abstracta.
Si au trecut peste organul ne-nvesmintat
in carne si nervi, in timpan si retina,
si la voia vidului cosmic lasat
si la voia divina.
Organ piezis, organ intins,
organ ascuns in idei, ca razele umile
in sfera, ca osul numit
calcaneu in calciiul al lui Ahile
lovit de-o sageata mortala; organ
fluturat in afara
de trupul strict marmorean
si obisnuit doar sa moara.
Iata-ma, imbolnavit de-o rana
inchipuita intre Steaua Polara
si steaua Canopus si steaua Arcturus
si Casiopeea din cerul de seara.
Mor de-o rana ce n-a incaput
in trupul meu apt pentru rani
cheltuite-n cuvinte, dind vama de raze
la vami.
Iata-ma, stau intins peste pietre si gem,
organele-s sfarmate, maestrul,
ah, e nebun caci el sufera
de-ntreg universul.
Ma doare ca marul e mar,
sunt bolnav de simburi si de pietre,
de patru roti, de ploaia marunta
de meteoriti, de corturi, de pete.

Organul numit iarba mi-a fost pascut de cai
organul numit taur mi-a fost injunghiat
de fulgerul toreador si zigurat
pe care tu arena-l ai.
Organul nor mi s-a topit
in ploi torentiale, repezi,
si de organul iarna, intregindu-te,
mereu te lepezi.
Ma doare diavolul si verbul,
ma doare cuprul, aliorul,
ma doare ciinele, si iepurele, cerbul,
copacul, scindura, decorul.
Centrul atomului ma doare,
si coasta cea care ma tine
indepartat prin limita trupeasca
de trupurile celelalte, si divine.
Sunt bolnav. Ma doare o rana
pe care o port pe tava
ca pe sfirsitul Sfintului Ioan
intr-un dans de apriga slava.
Nu sufar ceea ce nu se vede,
ceea ce nu se aude, nu se gusta,
ceea ce nu se miroase, ceea ce nu incape
in increierarea ingusta,
scheletica a insului meu,
pus la vederile lumii celei simple,
nerabdind alte morti decit mortile
inventate de ea sa se-ntimple.
Sunt bolnav nu de cintece,
ci de ferestre sparte,
de numarul unu sunt bolnav,
ca nu se mai poate imparte
la doua tite, la doua calciie,
la doua picioare in alergare
neputind sa ramiie.
Ca nu se poate imparte la doi ochi,
la doi ratacitori, la doi struguri,
la doi lei ragind, si la doi
martiri odihnindu-se pe ruguri.