Luminile de ierburi deslipite,
Se reculeg in soare ca s-apuna –
Desfa-te, suflete, dintre ispite
Si-n trup te-aduna.
Un leagan e, si culca-mi-te-n el.
Sunt plin de somn ca un mormant de duhul mortii.
Ne-o legana incet, incetinel,
Cu grija mana sortii.
Si fara graiu, un cantec de-adormire
Pe oboseala noastra va sa cada –
Tomnatica-mpaienjenire.
Pe-o vesteda livada.
De cate-au fost, de cate-or fi
Nu va canta, nu va sopti
Ca nici sa stim nici sa simtim
Cand adormim.
Doar luna jumatate s-o legana in gol
Ca noi domol,
Asemeni unui leagan ce poarta-n infinit
Un prunc de mii de veacuri adormit
In cantece de stele cazatoare.