Neli:
Cineva mi-a spus că sunt un nimeni
I-am zis: "să moară mă-ta"
Apăi că doar vorba vine
Înălţimea ta, cine te-a învăţat să zbori?
Artiştii se află la înălţime fiind că sunt cu capu- n nori
V-am ascultat o viaţă întreagă, lumea tre' să-nţeleagă
Hip-hopul nu era mort, a murit pe targă.
Am aşteptat, credeam că e o perioadă scurtă,
Dar s-a f****t rău ca o târfă prost-crescută.
Bun, să trecem la fapte, m-am întins pe spate
Şi m-am pus cu burta pe carte.
Am învăţat că oamenii, javre, vor să te muşte,
Că rapu-i plin de căcat
Vă transformaţi în muşte.
Suntem atât de tineri, lasă-ne bre,
Lirica ta-i mai fumată decât rola OCB.
Romania= oameni fără minte.
Spune-i unui olog că viaţă merge înainte.
Sunteţi slabi, piele şi os ros
Ai uitat că undeground-ul ăla chiar te trage-n jos, boss.
Hă, poate e de la dava,
Mor pe astia de se cred
Ce ar fi putut fi ei cândva.
Aşa că degeaba vorbeşti,
Când habar n-ai ce zici,
Averea mea este rapul
Apreciez lucruri mici.
L-ai găsit pe Dumnezeu arată-mi unde,
Cred că-s pe filmul meu, dar sunt în alt serial,
Îi ţin în umbre.
Refren:
Dacă ai ceva de spus, hai zi,
Dar gândeşte-te că poate spui ceva ce tu nu ştii.
Rânduri adevărate, scriu cu suflet şi pastă
Gânduri întunecate puse-ntr-o lumină proastă. X2
COSMO:
Bine ai venit, simte-te ca acasă,
Joint-ul e făcut aiurea deci într-o pasă proastă
Relele cu bunele nu prea s-adună
Şi eşti de râsul curcilor dacă iei viaţă în glumă.
Nu-mi freca placa, iese magnitudine,
În underground am atitudine la altitudine
Pluteşti în aer, deci hai mai bine las-o,
Când gagică-ta te-nşeală eu o ard Fidel Castro
În fiecare zi rapperi se plâng că nu se poate,
Maşini de scris şi-şi bagă singuri beţele-n roate
De aia nu se învârt spiţele şi nu se-ndeplinesc dorinţele
Că banii, p***e v-au învârtit minţile.
Casă de discuri? mneah
Muzică din suflet? bleah
Ştiu că ţie ţi se pare banal,
Nici dacă ţi-ai vinde sufletul n-ai şti ce-i aia comercial.
Hă, pierduţi prin mulţime,
Limitaţi la underground fiind că va e frică de înălţime,
Împăcat cu soarele, dar încă mă mai cert cu norii
Dacă vrei carieră-n rap, Memento Mori.
Refren:
Dacă ai ceva de spus, hai zi,
Dar gândeşte-te că poate spui ceva ce tu nu ştii.
Rânduri adevărate, scriu cu suflet şi pastă
Gânduri întunecate puse-ntr-o lumină proastă. X2