# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Mortua est
- Mihai Eminescu

trimise de LauraLaura.

Faclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot in orele sfinte,
Un vis ce isi moaie aripa''n amar,
Astfel ai trecut de al lumii hotar.

Trecut-ai cand ceru-i campie senina,
Cu rauri de lapte si flori de lumina,
Cand norii cei negri par sombre palate,
De luna regina pe rand vizitate.

Te vad ca o umbra de-argint stralucita,
Cu-aripi ridicate la ceruri pornita,
Suind, palid suflet, a norilor schele,
Prin ploaie de raze, ninsoare de stele.

O raza te nalta, un cantec te duce,
Cu bratele albe pe piept puse cruce,
Cand torsul s''aude l-al vrajilor caier
Argint e pe ape si aur in aer.

Vad sufletu-ti candid prin spatiu cum trece;
Privesc apoi lutul ramas.. alb si rece,
Cu haina lui lunga culcat in sicriu,
Privesc la surasu-ti ramas inca viu -.

Si''ntreb al meu suflet ranit de''ndoiala,
De ce-ai murit, inger cu fata cea pala?
Au nu ai fost juna, n''ai fost tu frumoasa?
Te-ai dus spre a stinge o stea radioasa?.

Dar poate acolo sa fie castele
Cu arcuri de aur zidite din stele,
Cu rauri de foc si cu poduri de-argint,
Cu tarmuri de smirna, cu flori care cant;.

Sa treci tu prin ele, o sfanta regina,
Cu par lung de raze, cu ochi de lumina,
In haina alb
3713
astra stropita cu aur,
Pe fruntea ta pala cununa de laur.

O, moartea e-un chaos, o mare de stele,
Cand viata-i o balta de vise rebele;
O, moartea-i un secol cu sori inflorit,
Cand viata-i un basmu pustiu si urit. -.

Dar poate.. o! capu-mi pustiu cu furtune,
Gandirile-mi rele sugrum cele bune..
Cand sorii se sting si cand stelele pica,
Imi vine a crede ca toate-s nimica.

Se poate ca bolta de sus sa se sparga,
Sa cada nimicul cu noaptea lui larga,
Sa vad cerul negru ca lumile-si cerne
Ca prazi trecatoare a mortii eterne..

S-atunci de-a fi astfel.. atunci in vecie
Suflarea ta calda ea n''o sa invie,
Atunci graiu-ti dulce in veci este mut..
Atunci acest inger n''a fost decat lut.

Si totusi, tarana frumoasa si moarta,
De racla ta razim eu harfa mea sparta
Si moartea ta n''o plang, ci mai fericesc
O raza fugita din chaos lumesc.

S''apoi.. cine stie de este mai bine
A fi sau a nu fi.., dar stie oricine
Ca ceea ce nu e, nu simte dureri,
Si multe dureri-s, putine placeri.

A fi? Nebunie si trista si goala;
Urechea te minte si ochiul te''nseala;
Ce-un secol ne zice ceilalti o deszic.
Decat un vis sarbad, mai bine nimic.

Vad vise''ntrupate gonind dupa vise,
Pan'' dau in morminte ce-asteapta deschise,
Si nu stiu gandirea-mi in ce sa o stang:
Sa rad ca nebunii? Sa-i blestem? Sa-i plang?.

La ce?.. Oare totul nu e nebunie?
Au moartea ta, inger, de ce fu sa fie?
Au e sens in lume? Tu chip zambitor,
Trait-ai anume ca astfel sa mori?
De e sens intr''astea, e''ntors si ateu,
Pe palida-ti frunte nu-i scris Dumnezeu.