# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Elegie - la sfârşit rămâne doar spaima
- Mariana Marin

trimise de MelinaMelina.

La sfârşit rămâne doar spaima
şi acel sentiment de pustietoare siguranţă,
- a limitelor,
dintre un măr putred şi unul sănătos.
Dacă întind mâna,
aş putea avea certitudinea existenţei mele
între fotoliul nichelat şi fereastră.
Dacă îmi biciui conştiinţa,
ar putea să iasă şi un lucru bun,
- un pumn de cenuşă aromată şi scânteietoare,
care va pleca din nou în lume..

Dar nimeni nu apropie fotoliul nichelat de fereastră.
Ştiu: pământul nu primeşte decât carnea crudă,
care nu va mai pleca niciodată în lume, la fel..