Şi noaptea-nsingurării coboar-acum în mine,
Din hăuri chem tăcerea, să vină înapoi.
Atât îmi e de greu, atât îmi e de bine,
Mă torturează gândul şi-un dor nebun de noi.
Vin iarăşi zile goale, sărace fără tine,
Prin patul meu, pustie, voi adormi plângând.
Atât îmi e de greu, atât îmi e de bine,
Prin tine simt sfârşitul şi tot te port în gând.
Cuvinte goale, fade, rămân printre ruine.
Am să te scriu prin vise, străine, efemere,
Atât îmi e de greu, atât îmi e de bine,
Azi umbra îţi sărut schiţând priviri stinghere.
Am să te-aştept iubite, prin nopţi cu vise line,
Şi nimeni nu va şti de ce sunt tristă-ntruna.
Atât îmi e de greu, atât îmi e de bine,
Eşti dorul meu nebun, acum şi totdeauna.
Tristeţea mea săracă, va rupe din destine,
Mă va-ntreba pământul de ce nu pot iubi.
Atât îmi e de greu, atât îmi e de bine,
Dar tu-mi rămâi acelaşi, tu glasul inimii.
Pierdută sunt prin lumea ce-am lepădat din vine,
Cu gând că tu-mi rămâi, cu mine vei zbura.
Atât îmi e de greu, atât îmi e de bine,
De ce nu vii spre mine? Tu nu vrei lumea mea!.
În nopţile pustii mă voi gândi la tine,
Când nici măcar cuvântul n-a şti să te mai cheme.
Atât îmi e de greu, atât îmi e de bine,
Că te-am avut iubite prin vise şi poeme.
© Luminita Amarie.
www. luminita-amarie. blogspot. com