# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Vreau tot
- Jean Lulu Stern

trimise de MarilenaMarilena.

Vreau tot, să ştiu că tot mi-e cunoscut
Cu tot ce-a fost, ce este şi va fi
Să mi se-nşire-n faţă, zi cu zi,
Enigmele de-acum şi din trecut.
Vreau Sfinxul să-şi dezlege-al lui secret
Gioconda să-mi explice-al ei surîs
Să aflu tot ce-a fost în Paradis,
Cu Eva şi Adam să stau la tabiet.
Vreau soare, apă, tunete şi ploi
Dar şi verdeaţă, dune ca şi stînci
Să urc cu greu, pe coate şi pe brînci,
Să am şi nestemate-alături de noroi.
Atunci, poate atunci voi înţelege viaţa,
Misterul ce se naşte ne-ncetat
În ce e pur, curat sau întinat
În zile luminoase sau cînd se lasă ceaţa
Şi cînd nu va mai fi în faţa-mi vreun mister
O voi porni, agale, cîntînd uşor, spre cer.