# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Romanţa celor ce se vând
- Ion Minulescu

Romanţa celor ce se vând.

Se-ngroapă soarele-ntr-un nor -
O, negrul nor ca şi mormântul
Înşelătoarelor ce mor
Neplânse de amanţii lor!.

Pe la ferestre-şi plimbă vântul

Tristeţile sfârşitului de vară,
În timp ce-n cârciuma murdară,
Din strunele de-aramă - cântul
Chitarelor
Îşi ia avântul..

Iar pe la mese,
Rând pe rând,
O ceată de amanţi artişti -
Toţi ne'nţeleşi şi mari,
Toţi Crişti..
Îşi beau iubirea, fredonând
Romanţa celor ce se vând.