# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Nu se poate
- Ioana Radu

trimise de Mihaela StateMihaela State.

Ştii bine c-atunci când mi-ai spus: "S-a sfârşit"
Un cuvânt nu ţi-am spus,
Cu nu ştiu de unde puteri ţi-am zâmbit,
Şi-am privit cum te-ai dus.

Dar azi, când din visul urât mă trezesc
Şi nu văd decât golul rămas,
Azi mă întreb fără tine cum am să trăiesc,
Mă întreb cum am putut să te las.

Nu se poate..
Să-mi ia altcineva tot ce-aveam eu mai bun,
Nu se poate..
Gândul cel mai curat să n-am cui să-l mai spun,
Nu se poate!.

Nu e drept să iei ultimul galben al unui sărac
Când în el îşi făcuse comoara,

Să-i furi orbului băţul ce-l poartă toiag
Sau scripcariului să-i spargi vioara.

Nu se poate..
Să-i ceri florii să râdă când calci peste ea,
Nu se poate..
Să-ţi stropeşti drumul vieţii cu lacrima mea,
Nu se poate!.

Spune-i că, deşi mi-a luat tot,
Îi dau tot ce mai vrea,
Fiindcă totul nu înseamnă nimic
Nici aşa.

Dar să-mi laşi deznădejdea ca ultim popas
Şi să nu fii cu mine în ultimul ceas
Nu se poate!
Nu te las, nu te las..