Nepăsător la suflet când mă uit.
A sufletelor zbatere şi umbră
mi-e inutil de mare nepăsare
printre adormite mătci prin care ce umblă,
cu morţii şi cu viii în spinare.
Nu sunt subtile forme de-amânare
stările de care suferă lumina,
din cugete căzând precum senina, înfrângere,
pe malul întunericului totuşi cad
obscure plănuiri din vechiul vad.
Sunt prea răsfrânte cercurile-n jur
prin echilibrul bolţilor căzute,
de aceea, semnul raţiunii mute
surprinsă în obscurele ei treceri,
te chinuie-n oceanu-n care seceri.
Atuncea, visul îngropat se-nchide
în copca rănilor ce nu tresare,
când în priviri se-aprinde câte o zare
lumină unui far să-i dea,
ca să îi ţină Vieţii de mişcare.