Deprinderile, de ateu, insistă.
Mi-e greu să fiu la mine-n oase,
rob şi stăpân!
Desţelenit din umbră, de alt rămân,
mă las adesea înghiţit de zare
ca de un departe demn, şi totuşi, oarecare,
trupu-mi alint.
Somnul
- duşmanul versurilor înghiţite de anonimat -
morţii, leit îi seamănă,
norocul de-a avea o soartă geamănă
ne dă posibilitatea să gustăm, moartea,
înainte din ea să ne îngropăm.
Mi-e scrisul iritat şi înnoptat în nori,
în niciun caz, din tine nu cobori
când punctul cel de jos, eşti tu,
moartea finală;
fatal câştig, al celui înviat,
cum nu te-aş pune pe seama
- dracul ştie cui -
de n-aş şti cui, sunt mort, şi înviat.