De ce Doamne măsori trecerea Ta, pe Pâmânt, cu oameni.
De Dumnezeu e plin şi trupul şi Pământul!
dar cum să poată încheia un pact
conştiinţa morţii, cu eternitatea rămânerii?
De Dumnezeu e plină materia umană.
şi cerurile-s pline la refuz,
însă nu poţi înlocui din uz
ideia morţii provizorii
cu cea a unei morţi definitive;.
din ce imagini pure, ofensive,
poţi încropi alt vis, în locul Învierii de Apoi,
când luptele cu moartea, se dau tot timpu-n noi,
şi toate sunt pierdute?.
Cu ce arme să lupţi, pe ce redute,
şi mai ales, cu cine?
când ştii că doar prin moarte de întorci
la ceea ce ai fost, te-ntorci la tine,.
la cel ce fără Dumnezeu erai
un pur metal, sau pure gelatine,
căci te-ai trezit aşa.. ca din senin,
un fel de Dumnezeu la alţii-n rai,.
şi-apoi, ai început să crezi
că te-ai născut din tine,
nevrând, trecutului să-i dai,
ceea ce Dumnezeu a pus din Sine.