Versuri La margine de bucureşti
- Gica Petrescu

La margine de Bucureşti,
pe strada mea umbrită de doi tei
cu un covrigar
şi-n colţ, c-un grătar
de mititei,.

acolo-aş vrea să stai şi tu.
Acolo, -n margine de Bucureşti,
cît dragostea mea,
şi tu, tot aşa
să mă iubeşti.

Să bem acas' la noi, să ne-mbătăm,
dar să nu ştie cîrciumarii
şi de-avem chef de cîntec, să cîntăm,
să facem noi pe lăutarii.

La margine de Bucureşti,
în casa mea, iubito, -aş vrea să vii.
Doar noi doi să fim
şi să ne iubim
cît om trăi.

Mahala, mahala, cuib de vise,
pentru ce te-am lăsat
şi-am plecat
cînd ştiam că legaţi
sîntem ca doi buni fraţi,
c-aici tata pe mama iubise?.

Pentru ce am plecat de aicea,
din mahalaua unde m-am născut,

am crescut
şi am fost fericit
prima oară în viaţă, cînd am iubit?.

La margine de Bucureşti,
pe strada mea cu praf şi cu noroi,
ce mîndru mă ţin
că îmi eşti vecin,
măi Bucureşti!.

Şi-ascultă tu ce-ţi spun colea,
de-aci, din toată inima:
Să ştii, Bucureşti,
c-al ţării tu eşti
şi ţara e-a ta!.

Cînd seara-ncep la brutării să vină
muncitori cu faţa arsă,
mirosul pîinii calde se îmbină
c-un miros de brazdă întoarsă.

Din marginea ta, Bucureşti,
n-aş mai pleca
oricît mi-ar fi de rău,
pămînt de-aş mînca
şi apă de-aş bea
din şanţul tău!.

versurile şi muzica: Ion Vasilescu (1937, rev. anii cincizeci)