Versuri Mi-e dor de poezie...
- George Magheru

Deşi cu buzele de friguri arse
Mi-e dor de poezie, mi-este sete
De-acele ireale fete
Plecate-n basme şi nereîntoarse..

Şi-n ţara milenară evadez
Cu fata-anemică din c*****ă,
Îi smulg de pe palori haina haină
Şi chem din opiu un bătrân chinez.

O, ce imateriali mai sunt pereţii
Încât lumina lunii mult prea grea
Molozul îl desprinde. Cade-o stea
Trezind din somnul milenar ereţii.

Tăcerea-i soră cu eternitatea
Şi bolţile-ireale par
Fantoma unor bolţi ştiute. Dar
Sunt mai reale ca realitatea.

Şi stelele-obosite cad sub osii,
Şi munca e departe, şi mi-e bine,
Şi merg printre ororile divine.

Chinezul spune sub mustaţa roşie:.

«Orbit, Pământul nostru, de lumină
A luat-o-odată pe un drum greşit;
Şi-n ceţuri se înfundă fără vină
Cu cât îşi cată drumul rătăcit.

Şi poate că de-atuncea fără glorie
Pământul cade-n lungă ispăşire
Şi ceea ce numim — naivi "Istorie"
E doar o lungă, lungă prăbuşire.

Dar căutarea în necunoscut
În căile ceţoase din m*****ă
Ne va reda în vis un drum pierdut
Şi vom întoarce globul în lumină».

Şi fata c*****, fată-ecvestră,
Spunea, purtându-mă pe-aripi de vânt:
«Posesia cu-adevărat terestră
Va fi la mii de mile de pământ».