Marapton - versuri Gani | Versuri.ro
Marapton - versuri Gani | Versuri.ro
spacer
spacer
spacer
Spacer
  Versuri >> G >> GA >> Gani >> Marapton
Urmăreşte artist

Versuri Gani - Marapton

trimise de Ina_gIna_g.

I (BOOM BAP)

Un beat boom bap mi-a rămas în cap
Cu ce-mi doream s-aud când nu ştiam ce fac
Mi-a zis hip-hop-u-odată că n-o să-l mai uit,
C-o s-ajung să-l ascult şi că n-o să- i mai ies din cuvânt.
La primul play a-nceput să-mi placă, n-a
Fost ca un DJ uituc (cu-aceeaşi placă), m-a
Intrigat când mi-a strigat "big up!"
Şi, zi de zi, mi-am luat doza, ca un pick-up
Nu pot să uit cum îmi luam casete din Romană
Parcă ratam Meteo c-un scop - nu pierdeam Vremea de pomană
Câtă frunză, câtă iarbă, ca armata otomană
Atâtea piese-n playlist şi-n telefon ca alarmă.
A evoluat, dar, la fel ca pe primul album,
Tot mă port ca o bibliotecară - îi dau volum!
Mi-a zis să nu cad, clasic gen Wu-Tang
Şi să rămân dintr-o bucată, ca un tag.
Şi încă printre toate, se-mparte-n patru arte
Şi-aruncă aşa uşor cuvinte cu greutate
Şi îl cânt, e plin de sensuri, că nu vreau doar vorbă goală
Propriul solfegiu - las o notă personală!

II (GRIME)

Mă topesc după rap - furnal
Scriu zi de zi - jurnal
Mănânci de cur? Canibal! Eşti gen adio
Între francezii vechi - PaPaGal!
Mă pune pe şine din cale-afară,
Scriu strofele rapid, nu dau ca_trenu-n gară
Face orice povară să pară uşoară
Horticultor piroman - sunt foc şi pară
Când pare că nu mai există respect,
Nu se pune accent pe intelect,
Nu m-abat de la subiect
Până n-am compus ca-n gramatică - perfect!
Uit de foame c-am sete de scris,
Uit şi de somn, că-mi trăiesc un vis,
Uit de timp, de bani, de tot,
De propriul confort, da' n-o s-o las moale, că nu-i compot!
Fiindcă ştii că poa' să ningă, ştii că poa' să plouă,
Rămân să scriu, că-i 10 sau 2
Sacrificii, dar nimic nu-i prea rău,
De s-ar da timpu-napoi le-aş face din nou!
Le-aş face din nou, le-aş face din nou,
Le-aş face din nou,
Să se-audă-n continuare, ca un ecou!

III (TRAP)

Şi merg, merg, tu stai pe loc,
Încep s-alerg, când tu spui "stop joc!",
Încerc s-aleg măsuri de mijloc
Când tu-ţi bagi picioarele - pantofi cu toc.
Îţi bagi picioarele-n munca mea,
Te rodea când simţeai că ceva nu-ţi mergea
Fii ca ploaia – planu' tău o să cadă
Nu uzi pe nimeni, da' poţi s-o laşi bal-
Tă. Arogant?
O schemă cam riscantă,
Când întreaga ta brigadă e falsă, gen contrabandă...
Cercuri influente, nu vezi nicio rază,
Nu veni cu flori, tot nu eşti om de vază,
La cât eşti de spart, poţi fi agent de puzzle,
Dar tot n-ai substanţă - duci lipsă de bază!
Dau bucăţi - fii pe fază,
M-am pus pe scris - stau pe frază
Te-n- trebi: "ce urmează?"
Cu tine-n urechi? - lumea cască!
Dau rime pe scenă, nu dau din găoz,
Iau rap-u-n serios, tu cauţi un roast,
Versuri deştepte, rămâi prost,
Am trecut la nivelul urmator, boss!

IV (FUTURE BASS)

Te-ai oprit să te gândeşti cum poţi prin ce eşti
Să-ntorci ce primeşti şi să mulţumeşti?
Sau te mulţumeşti că din mulţimi ieşi
Şi pe mulţi uimeşti doar şi când vorbeşti?
Poţi să urneşti, poţi să clădeşti, poţi să conteşti,
Poţi să dai greş, să reîncerci, să reuşeşti,
O să goneşti, o să rătăceşti şi-o să găseşti
În tine forţa să adevereşti poveşti!
A fost odată, da' niciodată n-a... i
Acceptat c-ar putea fi adevărat
RAPscumpărare - scapi de gratii, intri-n graţii
Şi teRAPia ta poate-i ajută şi pe alţii
Credite meritate ţi se dau doar în rate,
Promisiuni şi planuri cad ca dinţii de lapte
De la gânduri la şoapte, de la vorbe la fapte,
Le pui pe foaie pe toate şi-ţi aminteşti că se poate!
Şi poate în trecut ai tăcut mult,
Te-ai ţinut din scurt, ţi-ai creat scut,
Ascunzi un tumult, dar gândul nu-i surd,
Când îi dai voce devine zis şi făcut
Hip-hop-u-l inspiri, îl transpui în trăiri,
Prin el te hrăneşti, creşti, transmiţi, respiri
Suflet pe foaie în ritm de poezie,
Simţul bate mintea, ia pixul şi scrie...

V (RAPCORE)

Gânduri perfide îmi devin ţinte, uh!
Fix ca pe strofe, le fac din cuvinte, că
Joacă la dublu... sens cu propria minte, să-
Desc flori ce devin spini ce spintecă!
Citind oameni şi cărţi, mi-am creat liric un eu,
Că n-am stat toată ziua pe TeVeu, ca un mileu
Cât am crescut! Şi am văzut
Că şi fără să fii primu' poţi s-ai ultimul cuvânt...
Vrei beef? Nu-s fripturistă!
Dar dacă vrei război, pot să fiu punchifistă!
Ca-n parlamentul rus - dume de stat şi ascultat
Eşti sub efect de turmă? Ia-le la rumegat!
Din ziua 1 implicată-n rimă orGanizată,
Absentă? Niciodată! Mereu motivată!
Muzică, nu probe! Fapte, nu doar vorbe!
Şi dacă vrei să faci rap, să nu fii praful de pe tobe!






Spacer
Spacer  Caută    cu Google direct


 Traducere automată



Autentificare
Close 


  spacer
Versiunea mobilă | RSS | Arhivă stiri | Arhivă cereri | Parteneri media | Resurse | Condiții de utilizare | Politica de confidentialitate | Contact
 
 

#   a   b   c   d   e   f   g   h   i   j   k   l   m   n   o   p   q   r   s   t   u   v   w   x   y   z