De
ce-ţi curg lacrimi pe obraz, cînd viaţa ta este un dar?.
De ce o laşi pe lîngă tine să treacă iute şi-n zadar?.
De ce plîngi neîncetat, cînd la fel poţi să zîmbeşti.
Şi să trăieşti din plin viaţa pe care astăzi n-o trăieşti?.
De ce-ţi curg lacrimi pe obraz, cînd viaţa ta e mărginită?.
De ce aştepţi ca cineva să te facă fericită?.
De ce porţi rouă pe sub geana obosită şi încordată.
Şi trăieşti iluzii în care crezi că-i dragoste curată?.
De ce-ţi curg lacrimi pe obraz, cînd viaţa e aşa frumoasă?.
De ce tînjeşti de dorul lui, cînd ai putea fi bucuroasă?.
De ce-i permiţi nefericirii sufletul să ţi-l robească.
Şi, lipsită de putere, laşi durerea ta să crească?.
De ce-ţi curg lacrimi pe obraz, cînd viaţa ta îţi aparţine?.
De ce te-ngropi în suferinţă şi nu vrei să crezi în tine?.
De ce nu te ridici deasupra dorului neîmplinit.
Ca să poţi învinge ura celui care te-a rănit?.
De ce-ţi curg lacrimi pe obraz, cînd ai viaţa înainte?.
De ce sufletul ţi-i gol şi suspini fără cuvinte?.
De ce nu umpli acest gol cu talazuri de iubire.
Ca să poţi trăi mereu clipele de fericire?.
(3 martie 2011)