# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Planul de la miezul noptii
- Dragos

trimise de SiregardiSiregardi.

Vieţi diferite, planuri diferite,
Gândiri diferite, dar sentimente unite
Priviri aţintite, atunci când unul dintre,
Se apropie de celălalt, se vede şi se simte
Inimile au bătăi pornite şi ascuţite
Şi le doare atunci când apar personajele astea tâmpite
Nici nu-mi găsesc cuvinte, să explic ce simt visele când se trezesc părăsite
Sentiment limitat, ştiu sună urât, nici mie nu-mi iese din cap
Dar, sper că o s-o fac, şi-atunci când o s-o fac,
O să fac praf persoanjele care m-au împiedicat
Să ajung unde imi doream de fapt
Dar hienele s-au băgat şi-au atacat,
Mi-au luat tot şi m-au lăsat singur
Şi leul din mine s-a transformat în mâţă
Ca să vezi de data asta, văd partea bună,

Am 9 vieţi deci ţine-te!

Lacrimi? Nu mai e vorba de lacrimi
Nu mă-mpac cu gândul că pierd, am un plan şi-am de gând să-l aplic
Răzbunare, se zice că e arma prostului
Dar nu mai găsesc iertare în nici-un colţ al sufletului
Şi mai aprind o tigare, mai pun nişte versuri pe foaie
Îl mai ascult pe nea Chimie cântând că-mi dă alinare
N-am stare si parcă mă doare, din ce in ce mai tare
Şi-n mare parte stau cuminte fiindcă am suspendare
Dar, toţi, or să rămână mască, atunci când o să vadă ce am eu in cască
Da in caz că, nu-mi iese nimic să ştii că-i groasă
Pun mâna pe-un trancan şi mă duc să-i fac pe toţi varză
Nu mă mai intereseazî ce urmează,
Unde mă plasează, c-am de gând să mă tirez din ţară-n vară
Şi n-o să mă-ntorc decât bogat, mort sau legat
Oricum, n-am cum să-i lipsesc
În p***a mea ce de căcat
Te rog nu mă mai acuza, m-au acuzat ani de zile
Dar nimeni nu mă poate schimba cu nimic asta-i gândirea mea
Tu mă ştii cel mai bine, ştii ce am in cap
Ai grijă de tine şi sună-mă să-mi spui că esti bine
Că visul tău s-a'ndeplinit şi-n caz că nu ne mai vedem
Să ştii că o să-mi fie dor de tine de la pământ la cer
Şi de noaptea-n care urlam ca un tembel prin cartier
Aşa cum ţi-am promis că o să urlu intr-un cântecel.


Mai multe versuri Dragos >>