mă desfac, împleticit, din mrejele tale
şi în mrejele tale fericit nimeresc.
din faţa mării mă retrag încet pas cu pas
dar o mare-n furtună mi-e sufletul acum.
cât de greu m-am desprins de iluzii şi vise
ca să plâng, apoi, răvăşit, ades toamna.
şi-n orice întâlnire speranţele cântau
cu acorduri moi şi triste de despărţire.
o dezordine clară mă împinge mereu
să veghez până la capătul haosului întreg.
iar din molozul acesta curat de zbateri
aleg întotdeauna o groapă cu noroi.
zdrobit şi descompus de viaţa aceasta a mea
în viaţa mea caut cu scârbă un adăpost.
să fug, să scap de amânări, de aşteptare,
de urât vreau, dar peste amânări nimeresc.
mă desfac, fericit, din mrejele tale
şi în mrejele tale împleticit nimeresc