Privirea-ţi se pierde pe marea în riduri
Ce-şi urlă-ncruntarea spre piepturi de stânci
Înfipte în ţărmul de gânduri adânci
Cu Ane zidite-nafară de ziduri.
E-un zbor peste-o mare ce vrea a te ţine
Departe de-Olimpul pe care-n destin
L-ai vrut, l-ai avut şi acum îţi e chin
Săpat pe ascuns în adânc de suspine.
Pe ţărmul în care pierdută ţi-e calea,
Nisipul se scurge-n abisul ivit
În urme lăsate de-un pas istovit
Ce ştie că nimeni nu-i mântuie jalea.
Şi zorii aşteaptă şi nu vor să iasă
Din apele mării, să curme furtuni,
Să schimbe cu ele un loc în genuni
Şi-adâncul să fie durerilor casă.
Se-ntoarce privirea spre suflet c-o rană,
În ochi întristarea-ţi înoată în vid
Spre locul în care Olimpul din zid
Îşi poartă prin veacuri uitarea de Ană.
Daniel Vişan-Dimitriu
(Din vol."Eterna căutare")