Sunt oameni de paie pe cerul de mai
Și nori de uitări pe o boltă de-opal,
Pierduți de culori și purtați pe un val
De apă, și vânt, și țărână de rai.
E-albastră cenușa pe cerul de mai
Și zboară pe urme lăsate-n trecut
De trenuri cu șine spre necunoscut,
Cu gol în vagoane și iz de serai.
Doar noaptea e-aceeași, cu bolta ei gri
Și stele aprinse cu paie de cer
Desprinse din lumea acelor ce pier
Când ultimul fulger în sorți va lovi.
Prin ceruri mai zboară, cu aripi de-argint,
Iluzii de îngeri cântând în eter
Cu voci neatinse de-al sinelui ger,
Dar totul e-n visul cu care mă mint.
Pe-un ram, înspre cerul cu Luna în crai,
O frunză tresare în visu-i senin
Cu ramul ce-o poartă, ferindu-i de chin
Privirile verzi de sub cerul de mai.
Daniel Vișan-Dimitriu
(18 mai 2021, Vol. “Aripi de azur”)