# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Uneori
- Daniel Vişan-Dimitriu

Mai trec, uneori, pe la tine
Să-ți simt răsuflarea fierbinte
Și focul din buzele-ți fine.

Mai trec prin aduceri aminte
Și-ți las, peste umeri, săruturi
Din gânduri ce vin să te-alinte.

Străbat, ca un vis, începuturi
Din lumea ce-mi pare adusă
Pe aripi albastre de fluturi.

Din astre-o poveste nespusă
Își cântă uimirea spre mine
Când vede privirea-ți sedusă,.

Căci trec, uneori, pe la tine.

Daniel Vișan-Dimitriu
(8 dec. 2019, Vol. “Cântecul visurilor”)