Tare-mi e că noaptea mi te va surprinde
Pe cărări de codru des și neumblat,
Aducând în rucsac haine și merinde
Celui ce te-așteaptă și-i îngrijorat.
Poate, la cabana unde ți-e popasul,
Cineva te-ndeamnă către drumul lung,
Ocolind pădurea și purtându-ți pasul
Dincolo de gândul ce aș vrea s-alung,.
Căci sunt nopți în care vine-atras de stână,
Spaima cenușie și se luptă crunt
Cu dulăii noștri, iar de-o săptămână
Stau cu ei afară, gata s-o înfrunt.
Aș pleca, femeie, ți-aș veni în cale,
Dar o altă stână și un ajutor
N-am aici, în juru-mi, e departe-n vale
Și n-am cum, acolo, totul să cobor.
Șoaptele pădurii, noaptea mai ales,
Îmi pătrund în gânduri și mă fac a vrea
Să nu vii prin codru, cum o faci ades,
Dar mă-ncred în tine ca în steaua mea.
Daniel Vișan-Dimitriu
(2 iun 2021, Vol. “Aripi de azur”)