Versuri Sărutul de la miezul nopții
- Daniel Vişan-Dimitriu

E toamnă, e târziu și plouă-ntr-una
Pe frunzele-amorțite și pe gânduri
Ce nu mai pot să zboare, căci fortuna
Le-a încuiat în necitite rânduri.

Așteaptă-nfrigurate și mai speră
Ca lacătul pecetluit de-o vrajă
Să ruginească-n trista atmosferă
Sau să își uite rolul său de mreajă.

Și-atunci, când vor putea din nou să zboare
Spre zări albastre, calde și senine,
Vor căpăta și aripi și culoare
Te vor găsi, vor fi din nou cu tine.

Îți vor aduce iarăși bucurie,
Privirea ta va fi strălucitoare,
Iar vântul, într-o dulce acalmie,
Îți va depune-o floare la picioare.

Vei fi, din nou, frumoasa de-altădată,
În echilibrul de la echinocții,
Ce îmi oferă-n noaptea înstelată
Sărutul ce cuprinde miezul nopții.

Daniel Vișan-Dimitriu
(19 nov. 2014, Vol. “Călător prin gânduri”)