# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Versuri Priviri de verde-cetate
- Daniel Vişan-Dimitriu

De-aș fi intrat în verdele cetății
Cu arme de albastru-cenușiu,
Aș fi-ncercat în turnul ei să fiu
Cel care-mplântă fulgerul dreptății
În tot ce-i face sufletul neviu.

Dar n-am intrat. La poartă, bidiviul
Mi s-a oprit în pragul verde-crud
Și n-a văzut obrazul cum îl ud
Cu valuri ce se-asemănau cu griul
Pe care-am vrut din viață să-l exclud.

Și-a plâns cetatea lacrima-nverzită
Pe zidul vechi ce-ndată s-a albit
Și, dintr-un turn rămas necucerit,
A răsunat o goarnă îmblânzită
De cerul plin de-albastru-infinit.

Răzbat și azi, prin ziduri de cetate,
Priviri descătușate-n verde-plâns,
Din turnul unde anii le-au constrâns
Ca-n liniște și în singurătate
Să-nchidă amintirile ce-au strâns.

Daniel Vișan-Dimitriu
(31 mar. 2022, Vol. “Aripi de azur”)