Era din ţara codrilor de piatră,
Din munţii-nalţi, cu vârfurile-n cer,
Şi coborâse, mândru şi stingher,
În căutarea unui loc de vatră.
Plecase din castelul de pe munte,
Acolo unde legea le cerea
Urmaşilor: în neam să nu se-nfrunte
C-un frate ce regatul moştenea.
Netemător în marea aventură,
În căutarea unei ţări a lui,
A renunţat la arme şi armură
Şi-a coborât pe aspre cărărui.
A mers, a mers, uitând de neodihnă,
Prin codri neumblaţi, cu ape vii
Ce susurau şi-l îmbiau la tihnă
În cântecul naiadelor zglobii.
Cutreiera pe dealuri, pe câmpie,
Se mai oprea la târle de ciobani,
Zâmbea, în drumul lui, la câte-o ie
Neliniştită-n grupuri de ţărani.
Nu s-a oprit din căutarea lui
Decât atunci când, într-o bună zi,
A fost oprit de ochii ei căprui
Ce i-au şoptit: "Eu, lumea ta voi fi".
Daniel Vişan-Dimitriu
(Din vol."Călător prin gânduri")