Mă jurai, iubito, ţie doar să-l spui,
să-ţi transform în fluturi toate-acele molii
ce tresaltă-n tine ca-ntre vechi linţolii
când citeşti scrisoarea unuia. A cui?.
Păi.. nu pot, iubito, n-aş putea să spun,
că era prin visuri, nu era citeţ,
dar scria cam sexi şi cam îndrăneţ
pentr-o zi ca aia, parcă.. de Crăciun.
Nu contează! Uite, trec la visul meu,
când eram cu tine. Doamne, ce mai vis!
Noi, goliţi de toate, ca în Paradis,
tu păreai zeiţă, eu păream un zeu.
Te strângeam zeieşte-n braţele-mi zeieşti
şi-ţi striveam privirea în cătarea mea
care-n clipa-ceea doar nectar avea
şi era pierdută-n formele-ţi lumeşti.
În alunecarea peste trupul tău,
mâna-mi tremurândă s-a oprit un pic
şi-n secunda ceea.. n-a mai fost nimic
sau, de-a fost, urmarea, visul, tot.. e-un hău.
Daniel Vişan-Dimitriu
(8 ian. 2019, Vol."Dor de lele")