Dansaţi voi, umbre vesele şi vii,
căci nu mai sunteţi gânduri de-altădată,
nici vise ori frânturi sau cioburi, mii,
ci mă-nsoţiţi spre zorii ce se-arată!.
Dansaţi, în timp ce vă privesc senin
cum colindaţi pereţii din cabană
în ritmul flăcărilor din cămin
ce, în mişcări de salsa, vă emană!.
Priviţi cu bucurie înspre noi
şi-aştept, cu nerăbdare, să îmi spuneţi:
tabloul cel fantastic de sub voi,
puteţi în nemurire să-l transpuneţi?.
Pictaţi întâi doar ochii-mi ce lucesc,
cu bucuria dragostei depline,
privind, alături, ceea ce iubesc,
şi care e alăturea de mine!.
Schiţaţi, uşor, un umăr dezgolit
pe care-aştern acum sărutul tandru,
mai zăboviţi pe şoldul arcuit,
şi faceţi, din penel, apoi, meandru!.
Dansaţi voi, umbre, vesele şi vii
şi spuneţi: braţul ce o odihneşte
pe cea mai mare dintre avuţii
e vis, e gând, sau cel ce-o ocroteşte?.
În zâmbet are bucuria mea!
Pictaţi-i a obrajilor roşeaţă,
dar bucuraţi-vă: nu-i gând, e ea,
şi suntem, de acum, legaţi pe viaţă.
Daniel Vişan-Dimitriu
(6 dec 2014, Vol "Oare")