Când simt chemarea florilor albastre,
Îmi amintesc şi azi de trandafiri
Ce scuturau prin gândurile noastre
Petale însetate de iubiri.
Şi le prindeam, ni le făceam câmpia
Înmiresmată-a nopţilor târzii,
Pe care ne-ntâlneam, cu bucuria
De a ne săruta şi a ne fi.
Erau petale roz, de tine-alese,
Fermecătoare în candoarea lor
Şi c-un parfum divin, ce-mi aprinsese
Priviri de foc spre-un trup atrăgător.
Te cuprindeam albastru, tu – în verde,
Şi ne-ascundeam de stele-n păpădii
Pe care le rugam să ne dezmierde
Şi să ne dea puterea de-a pluti,.
Iar noi pluteam prin gândurile noastre
Ce înfloreau albastru-n nopţi târzii
Deasupra unui roz păzit de astre
De sus, din lumea veşnicei câmpii.
Daniel Vişan-Dimitriu
(Din vol."Eterna căutare")