Aveam un gând ce se pierduse
Ori, prins în lanțuri de-amintiri,
Zăcea în timpul ce trecuse
Din zorii primelor iubiri.
Dar gânduri noi, pornind la luptă
Cu tot ce zborul îi oprea,
I-au fost, în viața-i întreruptă,
O-ntreagă oaste ce-l salva.
Au reușit eliberarea
Și, călător prin lumi de vis,
A înțeles că doar uitarea
E, pentru amintiri, abis.
Și uită, gândul de-altădată,
Își uită propriul său trecut,
Ba chiar ce s-a-ntâmplat odată
Când prin iubire s-a pierdut.
Îi place singur să se mintă,
În zborul lui prin zări pustii,
Cu niciun dor, lipsit de țintă,
Că n-a trecut prin agonii.
Daniel Vișan-Dimitriu
(9 mai 2019, Vol. “Eterna căutare”)